Amintiri din Focşani, îndepãrtate în timp, dar înca destul de apropiate în memoria mea... cele mai dragi fiind cele din şcoala.

Directorul şcolii primare de băieţi era pe atunci Dl. Hoffman, un om foarte simpatic.

Pâna la intrarea României în razboi, am învaţat la Liceul Unirea dar într-o buna zi ne-am trezit toţi elevii evrei daţi afara.

Prin grija conducatorilor comunitatii evreieşti de atunci s-a înfiinţat Liceul evreiesc, salvându-se astfel o generaţie de viitori intelectuali evrei.

Din perioada studiilor mele la Liceul Unirea, imi aduc aminte de profesorul de educaţie fizica Zigmund Lupu (Juma) care a fost şi el dat afara şi pe care l-am regasit la Liceul evreiesc. A avut o mare influenţa asupra mea şi a altor colegi. Totdeauna a împletit educaţia fizica cu pregatirea tineretului evreu în vederea plecarii în Israel.

Altã amintire: am avut un profesor de fizicã la Liceul Unirea care nu ştia sã explice şi m-a fãcut sã nu pot suporta materia. Venind la Liceul Evreiesc, l-am gãsit pe ing. Martin Bercovici (Palariuta) , care preda fizica cu atâta talent, încât m-a influenţat toata viaţa în continuare, trezindu-mi dorinţa de a deveni inginer.

Un alt profesor din perioada Liceului Unirea- şi în continuare la Liceul evreiesc, a fost profesorul Brick. El ştia 7 limbi straine, între care ivrit, araba, greaca antica, latina, arameica, franceza, germana şi altele. Era profesor de latina. Datorita lui am reuşit sa citesc şi sa înţeleg "de bello gallico". Era prietenos cu elevii, iar eu îi pastrez o calda amintire.

Franceza am învaţat-o cu profesorul Popovici, un evreu foarte dotat şi bun pedagog. Avea o fetiţa frumoasa, Mioara (decedata 2002 n.r.).

Profesorul de drept era avocatul Lazãr (nu avem nici o legatura de rudenie).

In perioada 1940-1944 am fost elev la Liceul evreiesc, fapt care nu m-a scutit sa fiu concentrat la munca obligatorie în diferite lagãre, astfel ca prezenţa la cursuri lasa de dorit (mai ales când am fost în lagãruI de la Doaga 1943-1944). Datorita profesorilor amintiţi şi a tuturor celorlalţi am putut sa termin liceul şi sa dau bacalaureatul nu mai puţin bine decât colegii români care nu au avut probleme cu lagãre de munca. De amintit ca liceul evreiesc nu avea un sediu stabil, ratacind prin clãdiri improvizate, cladirile şcolilor evreiesti fiind rechiziţionate.

Dupa razboi am terminat Politehnica din Iaşi şi am lucrat ca inginer în întreprinderi şi instituţii din România pâna în 1970, când am venit în Israel. Aici am lucrat la rafinãria din Haifa şi Aşdod, fiind unul din inginerii care au construit aceasta rafinãrie. Sunt membru in Uniunea Inginerilor din Israel, USA şi Anglia, fiind primit şi la Academia de Stiinţe din New-York.

Acum sunt pensionar şi ma gândesc de multe ori la copilaria şi tinereţea noastra în Focşani. E greu sa redai noilor generaţii aspectele trecutului nostru, anii de razboi, prigoana antisemita, munca obligatorie, greutatea de a fi evreu în ţara straina. Traim cu speranţa ca ei vor înfãptui în Israel toate dezideratele tinereţii noastre.